Certificat energetic prima casa

   Certificatul energetic este criteriu de eligibilitate si trebuie cuprins in dosarul pentru “Prima Casa”. Nu se acorda garantia dacă locuinta nu face parte din clasele energetice A, B sau C. El este obligatoriu inca de la 1 ianuarie 2011 şi este cuprins şi in legea pe baza careia funcţioneaza “Prima Casa”.
           Certificarea si auditarea energetica a cladirilor sunt realizate de auditori energetici atestati pe grade profesionale de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale.
Potrivit unui proiect de ordonanta al Guvernului de la 1 ianuarie 2012 va fi impusa obligativitatea certificatului energetic, atat la renovari majore, cat si in anuntul de vanzare sau inchiriere a unei locuinte. Acest certificat, valabil 10 ani, cuprinde valoarea consumurilor energetice si de emisii CO2, dar si recomandari de reducere a consumurilor energetice.
           Contractele de vanzare-cumparare, precum si cele de inchiriere incheiate fara respectarea acestei obligatii vor fi considerate nule de drept. De asemenea, in anunturile de van­zare sau inchiriere a cladirilor/unitatilor de cladire, proprietarul va fi obligat sa prezinte si informatii specificate in certificat privind clasa energetica, consumul total specific de energie si indicele de emisii echivalent CO2.
          Documentul mai prevede ca, in scopul reducerii consumului de energie si al limitarii emisiilor de dioxid de carbon, vor fi efectuate inspectii periodice, la intervale de cinci ani, la sistemele de incalzire echipate cu cazane care utilizeaza combustibil lichid sau solid neregenerabil, cu puterea nominala de 20-100 kW, ori alte tipuri de combustibil, precum si inspectii la intervale de doi ani la sistemele de incalzire echipate cu cazane cu puterea nominala mai mare de 100 kW iar pentru sistemele de incalzire echipate cu cazane care utilizeaza combustibil gazos, inspectia periodica va fi efectuata la intervale de patru ani.
         Prin inspectia totala a ansamblului instalatiilor de incalzire, expertii tehnici atestati vor redacta un raport prin care vor recomanda utilizatorilor inlocuirea sau modificarea sistemului de incalzire si preparare a apei calde de consum, precum si solutii alternative.
Amenzile aplicate pentru nerespectarea tuturor acestor obligatii vor porni de la 2.500 lei si vor ajunge la 20.000 lei.